Explanation
Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a relatat despre Domnul său că, dacă un om comite un păcat și apoi spune „O, Allah, iartă-mi păcatul!”, Allah Preaînaltul spune: „Robul meu a comis un păcat și apoi și-a dat seama că are un Domn care iartă păcatele, îl acoperă și îl iartă, dar și pedepsește pentru păcate, așă că Eu l-am iertat pe el.” Apoi, omul comite din nou un păcat și apoi spune „O, Allah, iartă-mi păcatul!”, Allah Preaînaltul spune: „Robul meu a comis un păcat și apoi și-a dat seama că are un Domn care iartă păcatele, îl acoperă și îl iartă, dar și pedepsește pentru păcate, așa că Eu l-am iertat pe robul Meu.” Apoi, din nou omul păcătuiește și spune „O, Allah, iartă-mi păcatul!”, și Allah Preaînaltul spune: „Robul meu a comis un păcat și apoi și-a dat seama că are un Domn care iartă păcatele, îl acoperă și îl iartă, dar și pedepsește pentru păcate, așa că Eu l-am iertat pe robul Meu. Lasă-l pe el să facă ceea ce el voiește, atâta timp cât de fiecare dată când comite un păcat, renunță la el, regretă și este hotărât să nu se mai întoarcă la el, însă sinele lui care îl îndeamnă la a face rău îl învinge și cade din nou în păcat. Așadar, atâta vreme cât el se comportă astfel, păcătuind și apoi căindu-se, Eu îl voi ierta. Cu adevărat, căința șterge ceea ce este mai înainte de aceasta.